Experienţe de weekend-Partea a II-a

    Cu toţii ne dorim, la un moment dat, să evadăm din monotonia vieţii de zi cu zi şi să vedem alte locuri, mai frumoase, mai deosebite. Eu am văzut un astfel de loc chiar weekend-ul trecut... Să nu vă inchipuiţi că vorbesc despre Dubai sau Shanghai, ci despre Zetea, o comună din judeţul Harghita de-a dreptul specială...

    Călătoria spre Zetea a fost una foarte placută... de la poluarea din Bacău, am ajuns într-o zonă cu multă verdeaţă, peisaje de vis şi specialităţi culinare foarte deosebite.

La Zetea nu mai fusesem din 2007; nu mai aveam decât nişte vagi amintiri legate de această zonă.              Când am ajuns în sfârşit la destinaţie, după un drum de 3 ore, am găsit o comună foarte frumoasă, curată si animată. Am stat la nişte rude (pe care nu le mai văzusem de luni bune), care au fost      foarte amabile şi care au facut şederea foarte placuta. :)

    În prima seară, datorită faptului că am ajuns destul de târziu, nu am avut prilejul de a vizita împrejurimile; după o masă copioasă, m-am dus in dormitorul meu (care, sincer sa fiu, mi-a plăcut foarte mult) şi am intrat in lumea viselor...

    Ce ţin eu minte din a doua zi este că am fost la "coada lacului"-dupa o după amiază petrecută aruncând pietre in apă si făcînd poze, m-am intors la căsuţă...

    A treia zi mi-a placut cel mai mult; am fost la barajul din zonă, am savurat traditionalul Langos (o specialitate ungurească care seamănă cu o uriaşă gogoaşă plată, cu umplutura la alegere), am intrat puţin in apa, am mai făcut nişte poze şi am plecat din nou...

    A, da, era să uit! Înainte de a ajunge acasă, ne-am oprit puţin să vedem nişte maşini de pompieri, de la vechile maşini folosite în perioada comunistă până la actualele maşini ale pompierilor SMURD...

    Excursia la Zetea mi-a bucurat sufletul; am mai descoperit un loc fumos din România, am avut parte de o experienţă foarte frumoasă si m-am distrat pe cinste! :)

Din seria "Experienţe de weekend"...

    Draguţă imagine, nu? Această poză a fost facută în comuna Dofteana, din judeţul Bacău, situată in apropiere de Târgu Ocna, şi relativ aproape de Slănic Moldova. Este cea mai mare comună din judeţul Bacău, iar în cele ce urmează vă voi povesti o experienţă de-a mea din această comună...

   Mereu am fost legat într-un fel de Dofteana, prin mama mea, care s-a născut acolo, şi prin bunicul meu, care încă mai locuieşte în Dofteana. Am fost aici deseori, însă niciodata nu am simţit o emoţie atât de intensă precum am simţit weekend-ul trecut...

     În dreapta drumului principal al comunei, este o uliţă lungă, cu o troiţă lângă, plină de pietre, ce coboară abrupt si duce către un teren viran, în spatele căruia se întinde un mic râu, numit... Dofteana! Pe acest drum am fost noi; eu, mama mea, fratele meu şi o prietenă de familie. Ajungând la râu, cineva a propus să mergem prin el. Mai întâi m-am sfiit, dar în cele din urmă am acceptat. Ezitant, la început, dar apoi prinzând din ce in ce mai multă încredere, am intrat. Apa era caldă, pietrele se iveau la tot pasul (ceea ce făcea mersul prin apă o experieţă foarte... interesantă...), fratele meu striga "PISCINĂ GRATIS!" undeva în apropierea mea, şi aşa am înaintat. Cât să fi mers prin apă, nu ştiu exact... cam 10 minute, presupun. După o vreme, am văzut nişte oameni în depărtare. Aceştia veniseră la scăldat, iar fratele meu, foarte entuziasmat, s-a grăbit înspre ei. Când am văzut oamenii aceia mai de aproape, când am văzut bucuria întipărită pe chipurile copiilor, chiar m-am simţit de parcă intrasem într-o povestire de-a lui Creangă...

    Această imagine de basm nu a dăinuit mult, insă. Curând, ceva mult mai neplăcut vederii mi-a atras atenţia. Aproape de zona unde se scăldau acei oameni, am văzut foarte, foarte multe gunoaie. PET-uri, ambalaje, alte PET-uri, alte ambalaje... "Visul" se transformase în coşmar.

    Această zonă de care vă vorbesc este una cu foarte mare potenţial turistic (să nu uitam că Prinţul Charles adoră România)... păcat de oamenii care, în loc să menţină zona asta curată şi (poate) să atragă câţiva turişti, aruncă gunoaie... mare păcat :(. Şi administraţia locală ar trebui sa facă ceva in această privinţă,dar, până la urmă, în noi stă puterea de a face ceva...

La Oratoriu...

    Subiectul acestei postări va fi Oratoriul Don Bosco din Bacău. Giovanni Bosco a fost un preot italian care a trăit in secolul al XIX-lea (1815-1888) si al cărui merit principal a fost înfiinarea oratoriului, un institut pentru copiii defavorizaţi, care s-a extins foarte mult de-a lungul timpului (astfel că acum există oratorii mai peste tot, şcoli saleziene ş.a.m.d.) Don Bosco a fost un om care "şi-a dat şi ultima suflare pentru tineri", căruia mulţi copii i-au fost recunoscători, şi care a fost declarat sfânt in 1934.

    Dar să revenim la Oratoriul din Bacău. Acesta a fost infiinţat in anul 2001, în urma solicitării episcopului Moldovei, Petru Gherghel; cele mai apropiate oratorii saleyiene de Bacău sunt la Constanţa şi Chişinău.

    Oratoriul din Bacău desfăşoară 2 programe: Centrul de zi "Dominic Savio" (un alt sfânt italian, care a frecventat şi el la un moment dat oratoriul), unde copiii işi pot face temele si lua parte la jocuri organizate, şi programul "Vara Împreună" care funcţionează în prima luna a vacanţei de vară, copiii fiind delimitaţi în 4 echipe, şi putându-se bucura de jocuri, activiăţi, tombole, excursii şi multe altele.

    Prima mea "Vară Împreună" a fost anul trecut; ceea ce mi-a plăcut la acest program a fost ideologia vestică care se aplică in oratoriu (ceea ce e de inţeles, având în vedere că provine din Italia), în sensul că se fac zilnic momente pe echipe, se propun zilnic anumite teme de dezbătut şi aplicat (Prietenia, Ospitalitatea, Sinceritatea, Adevărul...), dezvoltă spiritul de echipă (cum am mai spus, copiii sunt organizaţi în patru echipe, iar fiecare echipă are sloganul, imnul, tricoul si "bansul"-(dansul sincron) propriu), încurajează socializarea, este o atmosfera placută si exuberantă, şi, în final, pentru că este un loc unde te duci de plăcere, ca să te simţi bine.

    Însă ce mi-a plăcut cel mai mult la "Vara Împreună" este că acest program demonstrează că "se poate", că se pot face lucruri frumoase în România, că voluntariatul este un lucru pe care ar trebui sa-l facem cu toţii, că există şi alte moduri de petrecere a vacanţei în afară de calculator şi TV...

   Desigur, nimic nu e perfect pe lumea asta, şi recunosc că sunt lucruri care nu prea mi-au plăcut (unii copii sunt foarte răi, organizarea nu e întotdeauna foarte bine facută, bansurile sunt cam ciudate)... dar, cum am mai spus, nimeni şi nimic nu e perfect...

   La "Vara Împreuna" vin în jur de 400 de copii şi cam 120 de "animatori" (voluntarii oratoriului). E de preferat ca doritorii să se inscrie înainte de inceperea Verii Impreuna, dar întotdeauna rămân locuri libere, deoarece nu toată lumea gustă acest program...

  Daca sunteţi interesaţi, găsiţi mai multe detalii la www.donbosconord.blogspot.com sau la adresa www.donboscobc.ro. Credeţi-mă, merită! :)

Bun venit!

Bine aţi venit pe blogul meu nou. Vă invit să îl exploraţi, să comentati şi să reveniţi des, pentru că voi posta aproape zilnic.

Distracţie plăcută! :)